Hope on Wheels ~ 2022

17 May 2022 Brasov, Romania

Hai cu bicicleta!

Se apropie momentul să punem din nou în mișcare roțile speranței pentru a doua ediție a HOPE on Wheels powered by Decathlon. Pedalează oriunde ai fi, în țară sau în afara ei, pendalează cum îți place ție, pe trail sau asfalt, rapid sau în tihnă. Fă-o ca de obicei!

Dar, de data aceasta, pentru două zile, lasă-ți pasiunea să îi ajute pe pacienții copii și adulți aflați în îngrijirea fundației HOSPICE Casa Speranței și împletește și tu Fire de speranță! Înscrie-te gratuit la cursa care ți se potrivește și lasă ca fiecare kilometru parcurs de tine să se adauge la traseul speranței.

Ce zici? Vii și tu? Decathlon, sponsorul principal al evenimentului va dona câte 1 euro pe kilometru înregistrat în competiție pentru pacienții HOSPICE.

Anul acesta, în care aniversăm 30 de ani de HOSPICE Casa Speranței în România, poți să adaugi și tu fie o donație, fie o campanie de strângere de fonduri plăcerii pedalatului, fie un mesaj pe firele de speranță aflate la Hospice sau transmite-ne mesajul tău pe email sau pe eveniment și să strângem astfel, împreună, mai multe fonduri, mai multă speranță.

Numai împreună putem ajunge MAI departe!


Curse